Acest apel, deschis în cadrul Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027, are scop dual de finanțare: pe de o parte, a nevoii urgente de a reduce decalajele fundamentale de literație și numerație (analfabetismul funcțional), iar pe de altă parte, necesitatea stimulării performanței, gândirii algoritmice și excelenței în științe, tehnologie, inginerie, arte și matematică (STEAM).
Notificare privind prelungirea Proiectului CiTyInnoHub 1.0

În atenția: Beneficiarilor din Contractele de acordare a ajutorului de stat și a Beneficiarilor din Contractele de acordare a finanțării încheiate în cadrul Proiectului CiTyInnoHub
Stimate beneficiar,
Prin prezenta, Consorțiul CiTyInnoHub vă aduce la cunoștința faptul că perioada de implementare a Proiectului CiTyInnoHub a fost prelungită până la data de 30.06.2026.
În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 4 din Contract, serviciile și activitățile care fac obiectul Contractului de acordare a ajutorului de stat / Contractului de acordare a finanțării încheiat până la această dată se vor derula în continuare, în conformitate cu clauzele contractuale, până la finalizarea implementării proiectului.
Totodată, dorim să vă aducem la cunoștință faptul că, începând cu data de 30.06.2026, Consorțiul CiTyInnoHub va continua activitatea într-o nouă etapă de implementare – EDIH 2.0, cu o durată estimată de 3 ani. Noua etapă va avea un focus consolidat pe inteligență artificială (AI). Lista actualizată a serviciilor și condițiile de accesare pentru EDIH 2.0 vor fi comunicate ulterior, după finalizarea cadrului operațional și a etapelor formale de lansare.
Vă mulțumim pentru colaborarea din cadrul proiectului CiTyInnoHub și vă încurajăm să valorificați perioada rămasă până la 30.06.2026 pentru accesarea serviciilor disponibile.
Consorțiul CiTyInnoHub
Sesiune dedicată beneficiarilor CITYINNOHUB: Finanțări pentru transformarea digitală | 18 februarie
Invitat special al întâlnirii este Diana Gradea, reprezentant ADR Sud-Est, care va prezenta direcțiile de finanțare relevante pentru digitalizare, inovare și adopția tehnologiilor avansate
Sinergii EIT Urban Mobility – CITYINNOHUB EDIH și oportunități viitoare de finanțare pentru mobilitatea urbană
În cadrul conferinței ConneCT_EU 2025, Alexandra Hîncu, reprezentant EIT Urban Mobility în România, a prezentat oportunități concrete de finanțare și colaborare între EIT și EDIH.
Abonați-vă la continut exclusiv CityInnoHub
Nu rata ocazia de a explora o lume a posibilităților în cadrul evenimentului CITYINNOHUB, unde ideile revoluționare se întâlnesc cu resursele și expertiza necesară succesului.



